Educatie Parentala

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size

Cresterea si dezvoltarea copilului

There are no translations available.

Din primul moment al concepţiei, embrionul uman, apoi fătul, iar după naştere copilul, este într-o continuă creştere şi dezvoltare, prin realizarea unor acumulări calitative şi cantitative importante.

La prima vedere, termenul de creştere se referă la o mărire cantitativă (creştere în greutate, înălţime), cel de dezvoltare înseamnă mai mult; el traduce acumulări calitative importante ale organismului uman şi ale funcţiilor sale, în special în sensul diferenţierii organelor şi funcţiilor acestora, al maturizării lor, iar după atingerea vârstei adulte începe procesul de regresiune biologică, fenomene fireşti în ciclul evolutiv al vieţii. De aceea se consideră că atât creşterea, cât şi dezvoltarea reprezintă două laturi inseparabile ale evoluţiei umane pe scara vieţii, dar cu un mers nu întotdeauna paralel.

Ritmul creşterii poate fi paralel cu cel al dezvoltării (în special la vârsta foarte tânără), rămas în urmă (la vârsta bătrâneţii), dar niciodată înaintea dezvoltării. Creşterea şi dezvoltarea sunt doi indicatori ai stării de sănătate a copilului, dar nu singurii; lor li se mai alătură dezvoltarea psihică-intelectuală, capacitatea de operare imună şi de reproducere.

Revenind la creştere şi dezvoltare, trebuie înţeles că ambele sunt sub un control neurohormonal: timusul intervine în primul an de viaţă, hipofiza, epifiza şi tiroida acţioneaza în toată perioada copilăriei, iar glandele suprarenale intervin în special la pubertate. În acelaşi timp, procesul de creştere şi dezvoltare este influenţat de alţi factori: de mediu (microclimat şi macroclimat), alimentari, igienici, sociali, de activitatea fizică şi de regimul instructiv-educativ aplicat copilului. După cum între creştere şi dezvoltare există o strânsă legătură, tot astfel există o strânsă interrelaţie între dezvoltarea fizică, cea psihică şi cea fiziologică (funcţiile organismului).

Aceasta este explicaţia faptului că un copil cu o dezvoltare fizică mult deficitară are adesea şi o întârziere importantă a dezvoltării sale neuropsihice, iar odată cu recuperarea şi ameliorarea stării fizice, se îmbunătăţeşte şi randamentul psiho-intelectual al copilului, dar într-un ritm mult mai lent.

Perioada intrauterină

În timpul sarcinii normale, perioadă care durează 280 de zile (+/- 11 zile), atât creşterea, cât şi dezvoltarea cunosc evoluţii ascendente impresionante. Ovulul (invizibil cu ochiul liber) ajunge în trei luni de sarcină la lungimea de 9 cm., în cinci luni la 25 cm., în luna a şaptea la 35 cm., iar la 9 luni ajunge la 50 de cm., aceasta fiind lungimea medie a nou-născutului la termen.

Dezvoltarea ponderală este la fel de impetuoasă, evoluând de la câteva micrograme (în momentul concepţiei) la 35 gr. în luna a treia de sarcină, la 300 gr. la sfârşitul lunii a cincea, pentru a ajunge la 3000 - 3500 de grame la nouă luni (greutatea medie a nou-născutului).

Dezvoltarea în pas cu creşterea, furnizează date de studiu importante. În luna a doua de sarcină, embrionul începe să evolueze către o structură vie, cu trăsături apropiate de ale omului mare; se conturează capul (disproporţionat de mare faţă de corp), cu schiţarea gurii, urechilor, nasului, trunchiului şi extremităţilor. Tot acum începe activitatea inimii.

În luna a patra apare diferenţierea sexuală, putându-se chiar preciza sexul fătului. În luna a cincea se percep bine mişcările cordului, cu ajutorul unui dispozitiv de ascultat, şi mişcările generale ale fătului, pe care prima care le simte este mama. Din luna a cincea până la termenul normal al sarcinii apare funcţia respiratorie (deşi copilul nu respiră în timpul sarcinii, primind oxigenul necesar odată cu sângele care-i vine prin cordonul ombilical de la mama sa); se definitivează învelişul cutanat al corpului, apare părul etc.

Atunci când la naştere copilul cântăreşte 2500 de grame sau mai puţin (putând merge chiar până la 600 de grame) se etichetează ca prematur. Prin imaturitatea multora din funcţiile sale de bază (termoreglarea, imunitatea, respiraţia) prematuritatea constituie o problemă deosebită, care necesită o atenţie mare, atât din partea familiei, cât şi a cadrelor sanitare care-i supraveghează creşterea şi dezvoltarea.

Primul an de viaţă a copilului

Deşi de scurtă durată în raport cu existenţa umană, primul an de viaţă este recunoscut de majoritatea specialiştilor drept cea mai critică perioadă a dezvoltării, în care se stabilesc structurile şi abiltăţile psihice fundamentale ale individului.

Ce ştie, ce înţelege, ce simte şi ce vrea copilul mic?

Teritoriu multă vreme necunoscut şi dificil de investigat, lumea interioară a sugarului a fost pusă în lumină de date ştiinţifice experimentale, mult mai târziu decât cea a adultului şi a copilului. În ultimele decenii s-au descoperit multe abilităţi nebănuite la copilul foarte mic şi s-au putut studia o serie de efecte de lungă durată ale experienţelor timpurii asupra personalităţii. Până la un an, copilul achiziţionează cea mai mare parte a comportamentelor specific umane din toată copilăria; mersul, bazele abilităţilor sociale şi de comunicare.

Vom descrie în continuare câteva dintre cele mai reprezentative repere ale acestui proces complex prin care copilul îşi construieşte propria sa lume în confruntare cu lumea din afară, proces în care adulţilor le revine un rol mai important decât s-ar crede. În lipsa adulţilor, acest proces de devenire nu poate avea loc.

Stadiile de dezvoltare şi succesiunea acestora sunt aceleaşi pentru toţi copiii normali. Vârsta apariţiei comportamentelor specifice diferă însă de la un copil la altul, aşa încât etapele de vârstă care vor fi prezentate în cele ce urmează nu sunt obligatorii. În general, o întârziere în dezvoltare devine semnificativă în această perioadă numai dacă depăşeşte trei luni.

Trimestrul I de viaţă

Perioada de nou-născut (0 - 30 de zile)

Reprezintă prima şi cea mai critică perioadă din viaţă, determinată de modificări biologice importante şi dominată de eforturile de adaptare ale organismului nou-născutului. Copilul trece de la viaţa intrauterină la cea extrauterină şi este obligat să se adapteze unui mediu pe care nu-l cunoaşte, dar pentru care este pregătit filogenetic (instincte transmise genetic de la generaţiile anterioare, celor ce le succed).

La naştere capul este mare (comparativ cu trunchiul) reprezentând 1/4 din lungimea corpului, faţă de numai 1/8 cât este raportul la adult. Creierul nou-născutului este bine dezvoltat cantitativ, calitativ însă este inapt de randament intelectual mare, deoarece substanţa cenuşie a creierului (cortexul) este incomplet dezvoltată. Celulele sale nervoase (neuronii), deşi numeric asemănătoare cu ale adultului, sunt mici şi insuficient diferenţiate; fibrele nervoase nu sunt acoperite cu mielină, deci incapabile să asigure o bună activitate nervoasă. Cu timpul, creşterea în greutate a creierului este însoţită de o intensă dezvoltare a activităţii nervoase superioare (intelect, afectivitate, socialitate, adaptabilitate la condiţiile variate ale mediului fizic sau social). Cutia craniană a nou-născutului pare foarte mare în comparaţie cu faţa. Coloana vertebrală nu prezintă nici o curbură, tibiile sunt uşor încurbate, dar pe măsură ce copilul creşte în vârstă, această modificare de formă dispare, gambele căpătând conformaţia normală întâlnită la adult.

Funcţia vizuală, deşi prezentă la nou-născut, este completă la sugar din luna a doua de viaţă. Auzul este mult diminuat la nou-născut din cauza înfundării conductelor auditive cu un lichid mucos datând din perioada intrauterină; după 6 - 8 săptămâni, copilul aude mai bine şi de acest lucru îşi dă seama mama sa când constată tresăriri ale copilului la zgomote mai intense.

Imediat după naştere, copilul pierde o parte din greutate (scăderea fiziologică în greutate) deoarece, pe de o parte, elimină o cantitate importantă din conţinutul său intestinal şi, pe de altă parte, pentru că pierde lichide prin rinichi, piele şi prin respiraţie, fără să primească echivalentul acestor pierderi prin alimentaţie. În mod obişnuit, după 10-14 zile greutatea de la naştere este recuperată, iar de acum începe procesul de creştere ponderală care continuă până la viaţa adultă, dar cu variaţii (salturi) mari în anumite perioade de dezvoltare, dintre care cea mai importantă este cea din perioada primului an de viaţă. Până la 12 luni alimentaţia copilului este monotonă, dar suficientă pentru o bună creştere; se face în mod ideal cu lapte matern sau, dacă alăptarea este imposibilă, cu lapte-formulă pentru sugari.

Activitatea copilului în prima lună de viaţă este foarte redusă; perioade scurte de trezire (mai ales pentru alimentaţie) alternează cu mari perioade de somn. Dealtfel nevoia de somn a nou-născutului este foarte mare, fiindu-i necesare 18 – 20 de ore pe zi. El este treaz aproximativ 3 minute dintr-o oră. Are schimbări rapide de dispoziţie şi reacţionează prin plâns la o nemulţumire. Ţine capul ridicat un moment când este pus pe burtă. Mâinile şi picioarele sunt mai mult flectate, pumnii strânşi. Are o serie de reflexe înnăscute, dintre care o parte dispar repede, iar altele sunt exersate şi încep să fie mai bine coordonate. De exemplu, reflexul de supt şi de căutare cu gura se coordonează cu mişcările, dezordonate la început, ale mâinii; treptat copilul îşi găseşte şi îşi suge mâna mai des. Reacţionează vizual şi auditiv. Clipeşte, se opreşte din mişcare sau din plâns sau, dimpotrivă, îşi accelerează mişcările, începe să plângă ca răspuns la sunete; uneori îşi întoarce privirea spre sursa sonoră. Urmăreşte scurt timp o persoană care îi vorbeşte şi chiar o persoană în mişcare. Poate urmări vizual un obiect suspendat deasupra ochilor lui până la un unghi de 90 grade. Începând de la două săptămâni, copiii privesc mai mult faţa mamei decât pe cea a unei persoane străine.

Nou-născutul, la puţine ore după naştere, poate să imite scoaterea limbii, mişcarea gurii sau expresia facială a adultului, ceea ce indică, în mod surprinzător, că el ar poseda deja o imagine corporală. Un copil de trei zile poate învăţa să întoarcă faţa spre sursa unui sunet ca să primească o recompensă.

Perioada de sugar (de la 1 lună la 12 luni)

În această perioadă, creşterea în greutate este continuă şi rapidă (cu atât mai rapidă cu cât copilul este mai mic); dacă în luna a 2-a el creşte în medie cu 700-800gr., în luna a 4-a creşte doar cu aproximativ 500-600 gr., în luna a 6-a cu 500 gr., pentru a deveni 250-350 gr. pe lună în lunile 9-12 . La 4-5 luni sugarul are o greutate de aproximativ 2 ori mai mare decât greutatea medie la naştere, iar la un an este de 3 ori mai greu decât un nou-născut mediu.

De remarcat că la sugarii născuţi cu o greutate mai mică, câştigul în greutate se face mult mai rapid, dar inegal de la o perioadă la alta.

Şi creşterea în lungime se realizează mult mai repede la sugarul mic (din primele luni) în comparaţie cu sugarul mare (ultimele 5-6 luni) şi mai ales cu copilul preşcolar. Având în jur de 50 cm. la naştere, el măsoară aproximativ 60 cm. la 3 luni, 66 cm. la 6 luni, 70 cm. la 9 luni şi 73-75 cm. la 1 an. În orice caz, fiecare copil are ritmul lui de creştere şi nu este bine să comparăm copiii între ei! Ne facem griji inutile dacă vom compara pe băieţelul mai „slăbuţ şi micuţ” al unor părinţi de 165 cm cu fetiţa „voinică” a altora care au înălţimea de 170-185 cm.

În primul an de viaţă mai puţin, dar mai mult în următorii ani, se poate constata cu uşurinţă o dezvoltare fizică diferită între copiii de aceiaşi vârstă, dar de alt sex. Fetele au atât greutatea, cât şi înălţimea mai mică decât băieţii, dar au ţesut gras mai bine dezvoltat pe abdomen, braţe şi coapse, ceea ce determină în fapt şi primele diferenţieri ale formelor la cele două sexe.

Luaţi izolat, cei doi parametri, greutate şi înălţime, nu pot defini evoluţia favorabilă sau nu a creşterii unui copil; pentru aprecierea stării de nutriţie, cei doi parametri vor fi raportaţi la vârsta cronologică a copilului şi la statusul părinţilor.

Atât creşterea ponderală, cât şi cea staturală sunt condiţionate de aportul alimentar de substanţe nutritive dintre care proteinele au rolul de bază. Lipsa calitativă sau cantitativă a principiilor alimentare de bază, precum şi a oligoelementelor (diverse substanţe foarte importante pentru creştere, necesare în cantităţi foarte mici) se va repercuta în primul rând asupra creşterii în greutate, iar mai târziu şi asupra creşterii în lungime. Diversele îmbolnăviri cu evoluţie cronică la această vârstă (diarei, boli ale aparatului respirator) influenţează mai puţin sau tardiv creşterea în lungime în timp ce greutatea este net afectată şi relativ repede de la apariţia îmbolnăvirii sugarului.

După vârsta de o lună, alternanţa dintre perioadele de veghe (când copilul este treaz) cu cele de somn continuă, ca şi la nou-născut, cu deosebire că timpul de somn se reduce treptat la 12-14 ore din 24 de ore, crescând în mod corespunzător timpul petrecut de copil între două mese.

Apariţia dentiţiei, succesiunea ei şi numărul dinţilor, prezintă o importanţă mare pentru aprecierea dezvoltării şi sănătăţii sugarului. În mod obişnuit, la sfârşitul primului an de viaţă copilul are 8 incisivi; bineînţeles, există numeroase variaţii individuale! În primul rând, primii dinţi nu apar întotdeauna la aproximativ 6 luni nici la copiii sănătoşi şi normal dezvoltaţi pondero-statural, aşa-zişii sugari eutrofici; pot exista cazuri în care dentiţia este foarte târzie sau foarte precoce (la 2-5 luni), fără a fi vorba de o stare patologică nici într-in caz, nici în celălalt. Întârzierea importantă a erupţiilor dentare poate fi însă semnul unor boli importante ale copilului, cu debut în primul an de viaţă, aşa cum este rahitismul sau diverse alte boli metabolice severe. În mod cu totul excepţional se întâlnesc cazuri când un copil poate veni pe lume cu unul sau cu doi dinţi, această stare neavând semnificaţie, nici în bine, nici în rău. În perioada erupţiei dentare poate apărea o uşoară stare de agitaţie determinată de umflarea gingiei la locul ieşirii dintelui.

Alimentaţia în această perioadă, adică de la 6 luni, când începe a 7-a lună de viaţă, se diversifică simţitor, trecându-se de la masa exclusiv lactată la legume, fructe, cereale (până la 7 luni, fără gluten!) carne, gălbenuş de ou.

Dezvoltarea sugarului se află sub influenţa factorilor hormonali care dirijează procese biologice celulare intime, diferenţieri celulare şi tisulare, procese imunologice. Timusul (glanda endocrină situată în cavitatea toracică şi care îmbracă inima în partea sa superioară) are maximum de activitate biologică tocmai la vârsta de sugar, ea fiind acea care stimulează indirect producerea factorilor de apărare imună (anticorpi) secretaţi sub impulsul acesteia de către limfocitele şi plasmocitele sângelui. Dupa vârsta de 1 an, de îndată ce timusul şi-a îndeplinit rolul său de "iniţiator" al imunităţii organismului, regresează, devenind la adulţi o cantitate neglijabilă, un rest glandular.

În perioda în care copilul beneficiază de alăptare, mai ales în primele 6 luni când suge fără a primi nimic altceva, imunitatea copilului este conferită de anticorpii proveniţi de la mamă; copilul este apărat de bolile infecţioase pe care mama le-a avut sau pe care le face în timp ce alăptează. După această vârstă, copilul începe să sintetizeze aceşti factori de apărare, mai ales ca urmare a vaccinărilor. Deşi este atât de mic, sugarul are posibilităţi de apărare împotriva celor mai frecvente agresiuni microbiene sau virusale; aceasta explică rapida vindecare a sugarului după infecţii banale sau rezistenţa lui la îmbolnăviri, chiar în cazul contactului cu microbii unor boli severe (difterie, tuse convulsivă, tetanos etc.).

Din punct de vedere al dezvoltării psihice, menţionăm că pe la 4-6 săptămâni apare „zâmbetul social”, ca răspuns atunci când i se vorbeşte şi i se zâmbeşte - începutul comunicării. S-a observat că sugarul are, la început, un interes deosebit pentru faţa umană, pe care o priveşte mai mult decât pe oricare alt stimul, şi că are tendinţa de a privi mai ales spre ochii persoanelor. La 2 luni controlul capului este mai bun, iar pumnii încep să fie mai mult deschişi. Reacţiile vizuale sunt mai perfecţionate (are capacitatea de convergenţă şi de acomodare), la fel cele auditive. Copilul o recunoaşte vizual pe mamă, are reacţii anticipative, se bucură din timp, când cineva se apropie să-l ia în braţe şi gângureşte, răspunde vocal când i se vorbeşte.

Cum stimulăm copilul la această vârstă?

Să dialogăm în joc cu el, să-i suspendăm, în dreptul ochilor, la 15-20 cm. jucării viu colorate, mobile, cu reprezentări ale trăsăturilor feţei umane, pe care să le privească. Pentru a-i dezvolta curiozitatea şi abilităţile motorii şi cognitive, să-l punem, de mai multe ori pe zi, să stea pe burtă. Îi oferim astfel un orizont nou şi posibilităţi de explorare.

Îl lăsăm să plângă? Răspunsul este "nu". Prin plâns copilul indică o stare de nelinişte, de disconfort. Este necesar să i se răspundă la orice semnal. Copilul trebuie să fie acum vesel, interesat de mediu, activ. La copiii crescuţi în instituţii de tip rezidenţial de proastă calitate, s-a constatat că dacă nu li se răspunde de foarte multe ori, treptat, chiar de la această vârstă, încep să plângă din ce în ce mai puţin, pierzându-şi, în acelaşi timp, în mare măsură, interesul pentru persoane; atunci când li se răspunde inconsecvent, plâng mult, pentru a atrage atenţia adulţilor.

După 3 luni copilul începe să devină activ în explorare. Poate să urmărească acum obiectele cu privirea până la un unghi de 180 de grade, dispune de vedere tridimensională. Se uită şi la obiecte mici, apropiate, îşi priveşte mult mâinile şi se joacă cu degetele. La 3-4 luni îşi ţine bine capul când este aşezat sprijinit în şezut şi se bucură când este pus în această poziţie. Se întinde după jucării şi le loveşte, emite sunete mai multe, râde în hohote, se joacă adesea cu saliva. În plan cognitiv are comportamente mai diferenţiate. Îşi recunoaşte jucăriile şi se bucură când le vede. Se recomandă acum jucării suspendate pe un suport semirigid care se leagănă când este atins, pe care să le poată privi, mişca, pipăi, asculta. O oglindă fixată deasupra capului copilului la 15-20 cm. îl stimulează în mod deosebit. Jucăria sunătoare nu este cea mai potrivită pentru această vârstă, pentru că, deşi o poate reţine mai mult timp în mână, nu reuşeşte să o apuce din nou, dacă o scapă.

Din punct de vedere social, copilul îşi formează un model de aşteptare faţă de mediu, în funcţie de modul cum i se răspunde şi, totodată, achiziţionează un comportament foarte important - învaţă cum să atragă atenţia adultului.

La 5 luni, copilul stăpâneşte bine comportamentul de apucare - care are un rol însemnat în dezvoltarea cognitivă; în perioada care precede această achiziţie trebuie să-i dăm posibilitatea să exerseze abilităţile mai simple pe care ea le presupune. Copilul urmareşte vizual obiectele mult timp, le atinge, le pipăie, le duce la gură şi le roade.

Pentru că el nu se poate deplasa încă, să-i oferim obiecte variate: jucării pentru pat care să provoace acţiuni simple prin lovirea, tragerea, atingerea lor. Să-l punem din când în când, pentru câteva minute, într-un scaun înalt, în şezut. Să ne jucăm des cu el, vorbindu-i despre obiectele care îi atrag atenţia, să nu-l lăsăm să plângă mult. I se poate da o suzetă, exersarea reflexului de supt liniştind copilul, dar numai atunci când nu găsim alt remediu.

După 6 luni (unii pe la 8-10 luni) copilul stă fără sprijin în şezut, dobândind prin forţe proprii această poziţie, se poate întoarce de pe spate pe abdomen, iar când este culcat pe spate îşi prinde picioruşele şi îi place să se joace cu ele. Se joacă şi cu obiecte mici, aruncă, împinge, bate jucăriile, îl interesează efectele acţiunilor sale. Gângureşte, comunică prin mimică, se bucură când ne jucăm cu el, zâmbeşte la imaginea sa în oglindă. Poate să înţeleagă primele cuvinte. Imită mai mult mimica adultului. La 7-8 luni spune silabe simple, apoi repetate. Caută o jucărie pe care o ascundem în timp ce ne priveşte.

După 8 luni începe o perioadă de curiozitate caracteristică, concomitent cu posibilitatea de deplasare prin târâre. Copilul explorează tot ceea ce îi este accesibil, priveşte, pipăie, gustă şi roade obiectele, îi place să se joace cu apa. În această perioadă, jucăriile trebuie să-i dea posibilitatea să acţioneze mici mecanisme, sa îi prezinte probleme simple: jucării care intră una în alta, care se încastrează, cutii în care să pună obiecte mici (atenţie! Nu atât de mici încât să-i intre în gură), mingi de diferite dimensiuni. Să îl lăsăm să se deplaseze şi să îi vorbim concis, concret, despre prezent. Putem să-i luam un ţarc pentru învăţarea mersului şi pentru a-l feri de unele accidente casnice.

Începând de la această vârstă şi până la 2-3, ani o mare parte din activitatea copilului se centrează pe mamă, cu care stabileşte acum o relaţie complexă. Mama devine un model pe care îl imită, de la ea învaţă ce are şi ce nu are voie, o solicită când are nevoie de ajutor, învaţă să o cunoască şi să îi prevadă reacţiile.

În general, pe la nouă luni, copilul poate să se ridice singur în picioare, sprijinindu-se. Tot în limite normale, unii câştigă această poziţie după un an. După vârsta de 9-10 luni, sugarul poate apuca obiecte mai mici între degetul mare şi cel arătător. Înţelege o comandă verbală simplă şi, puţin mai târziu, o interdicţie. Înţelege câteva cuvinte şi, tot în această perioadă, poate să spună primele cuvinte cu sens. Ştie să execute gesturi simple la comandă (face "pa", bate din palme). Îi place să scoată şi apoi să pună obiecte în cutii, sertare, îl atrag uşile, capacele cu balamale, cărţile, pe care le închide şi deschide, răsfoieşte dând mai multe pagini odată. Curiozitatea şi capacitatea sa de explorare încep să se dezvolte, mai mult decât până acum, în funcţie de experienţele şi de încurajarea pe care i le oferim. Uneori ataşamentul pentru mamă poate să devină preponderent, în detrimentul interesului de explorare a lumii din jur. Este bine să-i asigurăm copilului experienţe cotidiene cât mai bogate, pentru a menţine echilibrul între aceste două tendinţe. El este acum la vârsta la care adultul trebuie să devină şi o sursă de autoritate. Într-un regim educativ plin de caldură şi afecţiune, copilul va învăţa, în acelaşi timp, primele reguli de disciplină, precum şi de grija pentru familie şi prieteni. Vom fi fermi, delimitând clar ceea ce este admis de ceea ce este interzis, fără să pedepsim copilul. Dacă nu începem să-l tratăm ferm încă de la o vârstă foarte mică, mai târziu nu va şti cum să se comporte în situaţii frustrante. Dacă nu ascultă comanda, luăm, pur şi simplu, copilul din situaţia nedorită sau îl ajutăm să execute ceea ce i-am cerut. Consecvenţa este esenţială.

La această vârstă, este firesc ca orice copil să fie activ, exprimându-şi, în egală măsură, bucuria, entuziasmul, dar şi supărarea, atât în timpul jocului, cât şi în relaţiile sociale. Un model eficient de educaţie stimulează şi încurajează copilul, apreciindu-i realizările, interesele, curiozitatea. El are nevoie să i se răspundă cu entuziasm, cu exclamaţii de bucurie şi cu căldură pentru a-şi câştiga treptat autonomia. Îi vom răspunde prompt când ne solicită ajutorul pentru că nu se descurcă singur, dar nu şi atunci când o face pentru a ne monopoliza atenţia sau pentru că aceasta este calea cea mai uşoară de a ajunge la scop.

Este util „premergătorul”? NU! Dimpotrivă: dă o falsă imagine despre mersul în picioare, irită zona genitală, poate prilejui accidente prin răsturnare.

Perioada de antepreşcolar (1 - 3 ani)

Se întinde de la primul şi până la încheierea celui de-al treilea an de viaţă şi reprezintă o perioadă calitativ nouă, în care creşterea şi dezvoltarea se fac într-un ritm susţinut (dar departe de valenţele atinse în primul an de viaţă), iar dezvoltarea psihică (memoria, inteligenţa, atenţia, observaţia) atinge parametri înalţi (se apreciază că în primii trei ani ai vieţii, copilul realizează 25 - 30% din întregul potenţial al dezvoltării umane). Este perioada cu care încep cei "7 ani de acasă", când receptivitatea copilului la măsurile de creştere şi educaţie intreprinse de părinţi (şi cu deosebire de către mamă) este neînchipuit de mare.

Creşterea staturală şi ponderală sunt continue, dar nu ating performanţele altor vârste (perioada de sugar sau cea de adolescenţă). Totuşi, în anumite perioade se constată o creştere mai accentuată în greutate, aşa cum este perioada lunilor de toamnă (din august până în noiembrie) şi una mai încetinită primăvara şi la sfârşitul verii. Creşterea în înălţime, în schimb, este mai accentuată din luna aprilie până în iulie, când lumina solară îşi exercită din plin influenţa sa binefăcătoare asupra organismului tânăr, aflat în plină creştere şi dezvoltare.

În această perioadă se definitivează dentiţia provizorie (denumită şi "de lapte"); la mijlocul ei sau spre sfârşitul celui de-al treilea an de viaţă, copilul are toţi cei 20 de dinţi de lapte, ce urmează a fi schimbaţi în dinţi definitivi după vârsta de 6 ani.

Dezvoltarea motorie este intensă în această perioadă. Dacă la sfârşitul primului an de viaţă copilul abia păşeşte (deşi aceasta nu este o regulă), cu timpul, mersul devine sigur, ba chiar începe să şi alerge.

Pe măsură ce copilul creşte, şi funcţiile organismului său se dezvoltă continuu. Astfel, digestia devine aptă şi adaptată pentru o alimentaţie calitativ şi cantitativ superioară celei de la vârsta de sugar, apropiindu-se mai mult de cea a adultului. Nevoile de somn scad de la an la an, perioadele de activitate fizică predominând asupra celor de somn şi aceasta deoarece la copilul mic procesul de excitaţie (de activitate nervoasă şi motorie) predomină asupra procesului de inhibiţie (de repaus, de somn). Când doarme însă, somnul copilului este profund, de durată şi odihnitor; la trezire el îşi poate relua fără mare dificultate ocupaţiile preferate.

La copilul mic pot apărea o serie de tulburări ale sănătăţii, nemanifestate sau greu de pus în evidenţă la vârsta de sugar, cum ar fi tuburările de vedere, de auz, de mers sau anomaliile dentare, afecţiuni care necesită o corectare promptă, prin mijloace medicale aflate astăzi la îndemână. Dar patologia care caracterizează această vârstă este cea respiratorie, îmbolnăvirile afectând mai ales căile respiratorii (nas, faringe, trahee, bronhii) şi mai puţin plămânul propriu-zis. Tulburările digestive, mult mai rare decât la sugar, sunt provocate mai ales de greşeli alimentare (indigestii) decât de infecţii digestive.

Vaccinările efectuate îi protejează pe copiii mici de bolile împotriva cărora s-au imunizat prin vaccinare, dar ei pot face unele dintre bolile pentru care nu sunt imunizaţi (viroze eruptive, varicelă, chiar scarlatină sau hepatită virală).

Dacă în această perioadă copiii înregistrează mari progrese în evoluţia psiho-motorie, nu este mai puţin adevărat că tot acum se pot constata şi primele carenţe de ordin educativ, datorate în cea mai mare parte părinţilor, ca primii lor educatori.

 

Language Selection

Română (România)English (United Kingdom)French (Fr)

Hai La Scoala!

Hai La Scoala!

POSDRU/162/2.2/S/141828

141828-antet

„Copiii romi se întorc la şcoală – prevenirea abandonului şcolar se face de la grădiniţă”

141828-sigla

Pentru mai multe detalii click aici

Redirectionare 2% - 2015

Aveți posibilitatea de a susține Programul de Educație Parentală dezvoltat de către Asociația HoltIS.

PASUL 1: Descarcati formularul D230, precompletat cu datele Asociației HoltIS accesand link-ul de mai jos;
PASUL 2: Completați formularul D230 cu datele dvs. de identificare conform CI/ BI si semnati-l.
PASUL 3: Depuneti formularul D230, apeland la una din urmatoarele modalitati: direct la registratura organului fiscal; prin poștă, cu scrisoare recomandată, la Administrația Finanțelor Publice a localității de domiciliu; electronic

Persoana de contact:
COJOCARU ŞTEFAN
Telefon/fax: 0332.402.515, 0332.402.516

Descarca formular 230/2015 – HoltIS